Societatea Carpatină Ardeleană – prezent
În anul 1991 SCA a fost reînființată, ședința de inaugurare a avut loc la Lăzarea, jud. Harghita, la 11-13 mai 1991.
De la reînființarea asociației se organizează anual tabăra EKE, care în anul 2023 a ajuns la ediția a 30-a. Tabăra este organizată de diferitele filiale ale EKE, în fiecare an în altă locație, oferind posibilități de drumeție și de cunoaștere a locurilor pentru peste o mie de persoane.
Cu ocazia taberei apare și calendarul organizației pe anul următor, fiecare lună având imagini tematice.
Concursurile de trail, organizate anual, în mai multe locații, se bucură de mare popularitate. În prezent, organizațiile membre ale EKE organizează în total 15 excursii de performanță – pe jos și cu bicicleta – în fiecare an, acestea fiind Bánffy Miklós TT, Biharfüredi Regék TT, Dél-Hargita TT, Erőss Zsolt TT, Hargita TT, Jókai Mór TT, Kisbakancs TT, Kós Károly TT, Lehmann Károly TT, Szent János TT, Teleki Samu TT, Winter Hiking and Walking TT, Tour de Túr TT, Around Odorheiu TT și Vasvári Pál TT.
Întreținerea zonelor naturale, excursiile ghidate, vopsirea marcajelor turistice, prezentări, lecții de geografie și concursuri de schi adaugă varietate la programul pe tot parcursul anului al organizațiilor membre ale EKE.
Programul Erőss Zsolt 2500 care are ca obiectiv escaladarea tuturor vârfurilor de peste 2500 m din țară se bucură, de asemenea, de mare popularitate.
În aprilie 1991, a apărut primul număr al revistei Erdélyi Gyopár (Floarea de colț din Transilvania), o publicație de înalt nivel a Societății Carpatine Ardelene, singura revistă turistică din țară cu apariție continuă. Ea apare cu șase numere pe an. În revistă se prezintă, pe lângă viața organizației, știrile și turele preferate ale filialelor SCA, dar și articole referitoare la protecția mediului, parcurile noastre naționale, apele minerale și medicinale, excursiile și pelerinajele efectuate în străinătate, astronomie, meteorologie, micologie, botanică și speciile de animale protejate. În paginile revistei își găsesc locul și scrieri de geografie și istorie locală, rebusuri și recenzii de carte.
În anul 2012 EKE a cumpărat un imobil în comuna Moldovenești, județul Cluj. Cu muncă voluntară casa țărănească a fost refăcută, s-au construit căsuțe și hambarul a fost transformat în spațiu de cazare. Locația care poate asigura 50 de locuri de cazare a devenit un loc popular pentru tabere și excursii, precum și pentru festivitățile asociației.
La 21 septembrie 2013 Societatea Carpatină Ardeleană a primit premiul Magyar Örökség-díj (un premiu acordat pentru ocrotirea patrimoniului cultural).
În anul 2016, cu ocazia aniversării a 125 de ani de la înființarea asociației, s-a început din nou publicarea seriei EKE-bakancs, care prezintă munții Transilvaniei cu traseele de drumeții. Cărțile cuprind sfaturi pentru cei doritori de drumeții în natură, de exemplu atrag atenția asupra locurilor unde este ușor de greșit drumul. Ele prezintă și informații istorice și geografice referitoare la traseele respective.
Reînviind vechile tradiții, EKE organizează anual balul societății, începând cu 2016. Balurile cu specific folcloric și turistic atrag numeroși membri EKE doritori de dans, creează o atmosferă veselă și îmbie la participarea la noi drumeții împreună cu ceilalți.
La 30 septembrie 2017 SCA a devenit membru al European Ramblers Association (ERA).
Începând cu anul 2017 asociația publică suplimentul Gyopárka (Floricica de colț) al revistei Gyopár. Sute și sute de copii îi citesc paginile, rezolvă exercițiile și rebusurile.
Seria de îndrumare EKE-kisokos a fost lansată în 2019. Publicațiile sunt destinate mai ales ghizilor asociației. Începând cu același an EKE a hotărât să organizeze cursuri de formare a ghizilor turistici și montani. Cursul este folositor tuturor care participă la drumeții, cunoștințele asimilate putând fi folositoare în multe ocazii.
În prezent SCA are 18 filiale și organizații asociate, cu aproape 1800 de membri, fiind una dintre cele mai mari organizații civile și cea mai mare organizație turistică din țară.
La fiecare sfârșit de săptămână sute de membri EKE iau parte la drumeții în natură, descoperă minunățiile Transilvaniei, zonele sale etnografice făcându-le cunoscute și generațiilor de tineri.
În orice îndrumar de drumeție sau publicație turistică găsim numele a cel puțin unui membru EKE.
SCA participă la desemnarea și realizarea traseului transilvănean al drumului de pelerinaj Maria care leagă localitatea Mariazell de Șumuleul Ciucului și participă la diverse evenimente locale, oferind diversitate programului sărbătorilor tradiționale (zilele satului, hramuri). Asociația luptă pentru realizarea și păstrarea marcajelor turistice multilingve. Împreună cu asociația din Ungaria Pestkörnyéki Kárpát Egyesület, asociația transilvăneană întreține traseul montan de pe culmile Carpaților. Pentru atingerea obiectivelor comune, în 2018 EKE a încheiat și un acord de parteneriat cu alianță cu Hazajáró Honismereti és Turista Egylet din Ungaria.
Asociația EKE înseamnă trecutul, prezentul și viitorul. Cele trei obiective de cea mai mare importanță ale organizației sunt: turismul în natură, cunoașterea locurilor natale și protecția mediului înconjurător. Toate activitățile se desfășoară în acest spirit, atâta timp cât vor exista munți și iubitori ai naturii maghiari în Transilvania.
SCA – trecut